Design For Change: când elevii devin creatori ai schimbării
În cadrul Liceului Internațional PREMS Brașov, educația înseamnă mai mult decât predare și învățare. Înseamnă participare, implicare și formarea unei generații de tineri capabili să-și asume roluri active în propria comunitate.
Un exemplu concret al acestei viziuni este parteneriatul cu Asociația Romanian Angel Appeal, o organizație a cărei activitate se axează pe trei piloni fundamentali: educație, sănătate și acțiuni sociale. Din colaborarea noastră face parte și un proiect de amploare, cu impact global – Design For Change România.
Ce este Design For Change?
Design For Change (DFC) este cea mai mare mișcare globală de educație centrată pe elev, prezentă în peste 74 de țări și validată de cercetători de la universități precum Harvard și Stanford.
Scopul acestei metode este de a dezvolta abilități esențiale pentru secolul XXI:
- empatie,
- gândire critică și creativă,
- colaborare,
- implicare civică.
Totul se desfășoară printr-un proces participativ, accesibil tuturor cadrelor didactice, indiferent de nivelul de predare.
Liceul Internațional PREMS, parte din rețeaua națională DFC
Liceul Internațional PREMS se numără printre școlile care implementează activ metoda Design For Change. Doamna Profesor de Limba și Literatură Română Aura Eftimie a fost selectată, în urma unui proces riguros, pentru a participa la programul de formare, alături de alți 23 de dascăli din toată țara.
După absolvirea cursului, metoda a fost aplicată la clasă, respectând structura celor patru pași esențiali:
Feel – Imagine – Do – Share.
Aceștia presupun ca profesorul să faciliteze procesul, oferindu-le elevilor autonomie deplină în:
- identificarea unei probleme reale din propria lor comunitate,
- formularea unei soluții,
- aplicarea concretă a soluției,
- împărtășirea rezultatelor, astfel încât și alții să poată învăța din această experiență.
Un proiect real, o comunitate de elevi activi
Elevii clasei a VI-a ELF au parcurs cu succes acest traseu, reușind să identifice și să rezolve o problemă din mediul lor apropiat – clasa.
Dintr-o situație aparent simplă, au extras învățăminte valoroase și au oferit soluții practice.
Viitorul: colaborare, mentorat, extindere
Școala noastră nu se oprește aici. Participăm activ la dezvoltarea unei platforme digitale care va permite:
- mentorat între cadre didactice,
- schimb de resurse,
- promovarea poveștilor de succes – Stories of Change.
De asemenea, alți 20 de profesori din învățământul primar, gimnazial și liceal vor urma cursul de formare DFC, pentru a integra această metodă atât în activitățile curriculare, cât și extracurriculare.
Proiectul include și o campanie de diseminare națională și internațională, alături de elaborarea unui plan strategic pentru integrarea metodei DFC în curriculumul școlar național – un pas important spre o educație modernă, relevantă și participativă.
Schimbarea începe cu un pas
Credem cu tărie că adevărata educație înseamnă să formăm tineri conștienți, implicați, capabili să identifice nevoile din jurul lor și să intervină cu soluții reale.
Metoda Design For Change nu oferă doar instrumente pedagogice, ci creează un cadru în care copiii sunt ascultați, încurajați și validați ca agenți ai propriei lor deveniri.
Distribuie articolul