Echipa gimnaziu

Echipa educațională a Școlii Prems
    • Prof. Denisa Voicu
      Limba engleză

      La început de drum în cariera didactică, miss Denisa Voicu vine cu entuziasmul elevului-studentului-profesorului debutant atât de ușor de transmis către micii noștri școlari care participă cu multă plăcere la activitățile de limba engleză.

      La această vârstă profesorul le transmite elevilor la început pasiunea pentru ceea ce predă și, în acest context emoțional propice, cunoștințele specifice. Dorința profesorului de a ști mai mult și de a face cât mai bine pentru a-și regăsi aprecierile în ochii copiilor reprezintă dominanta pe care se poate construi. Mult succes, miss Denisa!

    • Prof. Emilia Sinov
      Director Educational- Gimnaziu

      A ști să asculți, să simți și să îi oferi copilului/părintelui/colegului invitația de a-și deschide sufletul, de a-și exprima bucuria, temerile, îndoielile sau entuziasmul reprezintă parte din viața unei minunate doamne care se dedică întrutotul acestui proiect de suflet: Școala Prems. D-na Sinov este catalizatorul echipei noastre!

      Cu toții așteptăm cu emoție sprijinul și aprecierile ei. Mereu o găsim în biroul cu flori la ferestre pregătită să ne asculte, să ne îndrume, să ne încurajeze.

      Mulțumim, dna Emilia Sinov!

    • Prof. Antonia Domokos

      Copilaria e un carusel cu emotii. Antonia , specialist cu o pregatire temeinica, o fire deschisa care se apropie usor de copii si intuieste nevoile acestora. Copiii in preajma ei sunt zambitori ceea ce denota ca se afla in siguranta, iar nevoile lor sunt intelese .

    • Prof. Bucur Ion
      Educație fizică și sport

      Sportul a fost, este și va fi întotdeauna disciplina preferată de copii, prin urmare profesorul de sport nu face excepție. ,,Dl Neli” este mereu printre copii și părinți asigurându-le tuturor acel mediu plăcut în care de la prima oră a dimineții până la cea din urmă oră a după-amiezii este aici. Rolul său în echipa noastră este  important și bine definit.

      Mulțumim pentru tot, Neli!

    • Prof. Paul Mustață
      Muzică

      ”Educația muzicală, educație pentru viață” este proiectul cu care domnul profesor ne-a cucerit pe toți. Holurile, clasele, sala festivă răsună de muzică atunci când și acolo unde  este Paul. Copiii cântă cu naturalețe în preajma lui și își exprimă astfel emoțiile. Dacă îl întrebați  care este ,,playlist-ul” cu melodii va spune că sunt cel puțin tot atâtea câți copii avem în școlală. Fiecăre copil are ,,melodia” lui  care îl reprezintă. Succes, Paul!

    • Prof. Adrian Ureche
      Matematică

      ,,Dirigu’ “ nostru, mai bine zis primul profesor diriginte din școala noastră, le predă copiilor matematică. Adrian  a venit alături de noi cu o experiență atât de necesară într-un proiect ce pregătește copiii de azi pentru lumea de mâine. Calmul în a asculta și explica iar și iar noțiuni de matematică și viață, dorința de a prezenta noile cunoștințe într-o formă cât mai atractivă  caracterizează încă un profesor al echipei noastre. Mult succes, d-le diriginte!

    • Prof. Mihaela Nemeș
      Limba spaniolă

      Limba spaniolă a trezit încă din primele momente de prezentare un mare interes printre copii și părinți. Mihaela contribuie foarte mult la a pune în valoare beneficiile unui mediu intercultural de predare/învățare într-o clasă și într-o lume al cărei numitor comun îl constituie tocmai diversitatea.

      Mulțumim, Mihaela!

    • Prof. Alexandra Tudor
      Limba germană

      Învățarea unei limbi străine se face pornind de la pasiunea profesorului pentru limba și cultura respectivă. Limba germană le cere deopotrivă elevilor și profesorilor studiu și metode care să pună în valoare relația dintr-o sală de clasă. Frau Alexandra este pasionată de tot ceea ce presupune cultura și limba germană.

      Mulțumim mult!

    • Prof. Cristina Epure
      Matematică - secțiunea germană

      Zâmbet și matematică! Plăcere de a învăța/exersa/aplica iar și iar până când totul devine ușor! Predarea în limba germană a unei discipline atât de complexe cum este matematica reprezintă pentru Cristina o minunată provocare. Încântarea cu care își începe activitatea, preocuparea permanentă și flexibilitatea în a adapta conținuturile învățării fiecărui copil, întregesc și completează echipa Școlii Gimnaziale Prems.

      Îți mulțumim, Frau Cristina!

    • Prof. Maria Buliga
      Istorie

      Trecerea în clasa  a V-a aduce ca primă provocare pentru copii adaptarea la diferite stiluri de predare a fiecărei discipline. Istoria predată ca o poveste, istoria ancorată în realitățile trăite aici și acum nu poate să nu îi atragă pe copii. Doamna profesoară facilitează învățarea naturală echilibrând trecutul cu prezentul, curiozitatea cu studiul, povestea cu realitatea.

      Vă mulțumim!

    • Prof. Vasilica Diaconu
      Biologie

      Pasiunea pentru disciplina predată aduce în fața copiilor o profesoară solară care îi introduce în miraculoasa lume a biologiei. Elevii sunt întodeauna ,,copiii mei” și întodeauna prezenți în discuțiile care precedă sau urmează după o lecție mult așteptată. Fiecare oră de curs este încă un pas sigur făcut împreună profesor-elevi  în minunată lume a cunoașterii.

      Vă mulțumim că sunteți alături de noi!